Ousman Manneh (19 ani), atacantul celor de la Werder Bremen, a marcat golul care a adus victoria echipei sale, în Bundesliga, împotriva lui Bayer Leverkusen, scor 2-1. Fotbalistul din Gambia a recunoscut că ” este un vis devenit realitate”, după ce în urmă cu doi ani își părăsea țara natală, Gambia, și se refugia în Germania.
​Atacantul celor de la Werder Bremen i-a asigurat echipei sale cele trei puncte, în victoria din campionat împotriva celor de la Bayer Leverkusen, scor 2-1. Manneh a profitat de mingea ajunsă în mijlocul careului advers, de unde a șutat din prima pentru ca Bremen să preia conducerea pe tabela de marcaj.
Gazdele au deschis scorul în minutul 13 prin Junuzovic, în timp ce Bayer Leverkusen a restabilit egalitatea în minutul 27, prin Calhanoglu. Manneh a stabilit scorul final, iar la sfârșitul meciului a acordat un interviu ” savuros”: „Nu-mi vine să cred. E real sau visez? Este cel mai important moment din cariera mea. Îmi este greu să descriu ceea ce simt acum”.
La vârsta de 18 ani, Manneh a semnat primul său contract profesionist din fotbal, după ce a fost remarcat de Werder Bremen, iar imediat a strâns goluri și evoluții constante la echipa a doua. Atacantul din Gambia a fost chemat la prima echipă la începutul acestui an, iar în acest moment are un gol marcat, din patru meciuri în care a fost introdus.
„Sunt mândru să fiu primul jucător din Gambia care a evoluat în patru meciuri în Bundesliga și primul care a marcat în campionatul german„, a declarat Manneh, la sfârșitul partidei cu Leverkusen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER